Jump to content
Kawse iNQ <3

[Global News] John Wick: Chapter 3 - Parabellum”, cu Keanu Reeves, lider în box office-ul românesc

Recommended Posts

John Wick: Chapter 3 - Parabellum”, cu Keanu Reeves, lider în box office-ul românesc

 

Premiera „John Wick 3: Război total/ John Wick: Chapter 3 - Parabellum” a detronat „Avengers: Endgame” în box office-ul românesc, după patru săptămâni, având încasări de 1.266.425,35 de lei de vineri până duminică.

Keanu Reeves şi Halle Berry fac echipă în partea a treia a seriei "John Wick", "John Wick 3: Război total/ John Wick: Chapter 3 - Parabellum", regizat de Chad Stahelski. Infailibilul asasin John Wick se află din nou pus într-o situaţie la limita imposibilului, respectiv viaţa lui costă acum 14 milioane de dolari, pe urmele lui fiind o armată de vânători de recompense, potrivit cinemagia.ro.

Pe poziţia a doua în box office-ul românesc a coborât "Avengers: Endgame", care a avut încasări de 446.724 de lei. "Avengers: Endgame/ Răzbunătorii: Sfârşitul jocului", de Anthony şi Joe Russo, reprezintă încheierea poveştii celor şase supereroi din echipa originală "Avengers/ Răzbunătorii": Iron Man, Captain America, Black Widow, Hawkeye, Hulk şi Thor. Aceştia plănuiesc să îl distrugă pe răufăcătorul Thanos, responsabil pentru moartea mai multor personaje din universul Marvel. Acţiunea filmului vine în continuarea peliculei "Avengers: Infinity War/ Răzbunătorii: Războiul Infinitului", lansată în 2018.

În prezent, "Avengers: Endgame" se află pe locul al doilea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie, cu 2,614 miliarde de dolari la nivel mondial. Pe primul loc în acest top se află filmul "Avatar", de James Cameron, lansat în 2009, cu încasări de 2,788 de miliarde de dolari.

Următoarele trei locuri din box office-ul românesc de weekend sunt completate de "Ticăloasele/ The Hustle", de Chris Addison, cu Anne Hathaway şi Rebel Wilson, care a avut încasări de 446.664 de lei, de "Parcul de distracţii/ Wonder Park", regizat de Dylan Brown, cu 108.907,20 de lei, şi de "Focviu/ Brightburn", în regia lui David Yarovesky, cu încasări de 102.471 de lei.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în box office-ul românesc la sfârşitul săptămânii trecute este completat de "UglyDolls/ UglyDolls: Păpuşi în Bucluc", de Kelly Asbury (94.301,86 de lei), "Un detectiv afemeiat/ Nicky Larson et le parfum de Cupidon", de Philippe Lacheau (77.941,47 de lei), "La cinci paşi de tine/ Five Feet Apart", de Justin Baldoni (64.865,91 de lei), "Extrem de pervers, şocant de violent şi diabolic/ Extremely Wicked, Shockingly Evil, and Vile", de Joe Berlinger (43.769,08 lei), "Blestemul femeii care plânge/ The Curse of La Llorona", de Michael Chaves (37.982,50 de lei).


Re

Share this post


Link to post
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.

×
×
  • Create New...