Jump to content
Sign in to follow this  
Ion ❤ 7k

Transferul OFICIAL anunțat de Real Madrid cu puțin timp în urmă! ---!!!

Recommended Posts

Arsenal a bătut rivala Tottenham pentru semnătura lui Dani Ceballos de la Real Madrid. "Tunarii" au reuşit deocamdată împrumutul mijlocaşului pentru un sezon, fără opţiune de cumpărare, deoarece spaniolii ar putea să-l păstreze sau să-l vândă pe un preţ mai mare anul viitor. Ceballos a efectuat deja vizita medicală la Londra şi abia aşteaptă să joace sub comanda lui Unay Emery.

"Suntem încântaţi că Dani a ajuns la noi. Este un fotbalist talentat cu o tehnică impresionantă, cu creativitate şi un pasator excelent," au fost cuvintele managerului Unai Emery.

Jucătorul a primit tricoul cu numărul 8 şi a explicat de ce a ales să vină la Arsenal.

"Ştiam că voi beneficia de încrederea antrenorului, a fost lucrul cel mai important. El este cel care m-a convins să mă alătur acestui club. Este spaniol ca şi mine şi mă cunoaşte de pe vremea când eram la alte echipe. Sper să ajut pe Arsenal să-şi îndeplinească obiectivele", a spus Ceballos.

Dani Ceballos vrea să joace contra României
Nu numai Unay Emery a fost determinant în alegerea sa, ci şi noul său coechipier, Hector Bellerin.

"I-am spus că am o ofertă de la Arsenal şi mi-a zis să nu mai stau pe gânduri pentru este un club nemaipomenit şi mă voi simţi foarte bine", a dezvăluit mijlocaşul spaniol. 

Arsenal va plăti salariul integral al jucătorului, 3 milioane de euro şi are garantat în contract prezenţa în 40 de meciuri - după o evoluţie foarte bună la Europeanul de tineret, Ceballos speră acum să fie chemat şi la echipa mare a Spaniei, adversara României din preliminariile pentru EURO 2020. 

Ceballos este ultimul jucător care părăseşte Realul lui Zidane, după Theo Hernandez (AC Milan), Sergio Reguilon (Sevilla), Mateo Kovacic (Chelsea), Marcos Llorente (Atletico Madrid), Raul de Tomas (Benfica) şi Luca Zidane (Racing Santander).

Dani Ceballos se află la Real Madrid din 2017, atunci când a fost cumpărat de la Betis pentru 16,5 milioane de euro. A jucat 56 de meciuri şi a marcat cinci goluri, în toate competiţiile, în cele două sezoane în tricoul "galacticilor".

Ceballos este evaluat de transfermarkt.de la 30 de milioane de euro.


snrlSYg.png.9e63713ac2ec2a521f62b1189f7f8363.png❤️     ion10.gif

Share this post


Link to post
Share on other sites
Awards

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Sign in to follow this  

×
×
  • Create New...