Jump to content
Ion ❤ 7k

Zidane şi-a dat acordul să revină la Real Madrid. Perez i-a cerut să nu aştepte finalul sezonului

Recommended Posts

Potrivit La Sexta, Florentino Perez l-a contactat pe Zinedine Zidane, care şi-ar fi dat acordul să se întoarcă pe Santiago Bernabeu, dar abia din iunie. Preşedintele madrilenilor i-a cerut însă să se întoarcă imediat şi încearcă să-l convingă pe tehnicianul francez să accepte oferta sa.

Deocamdată, Zizou, care s-a despărţit de Real în luna mai a anului trecut, după câştigarea unui titlu şi a 3 Ligi ale Campionilor consecutive, l-a refuzat pe Perez, căruia i-a dat totuşi asigurări că e pregătit să revină la finalul sezonului.

Zinedine Zidane a preluat-o pe Real Madrid în ianuarie 2016, când l-a înlocuit pe Rafa Benitez. Ca antrenor al ”albilor”, francezul a cucerit nu mai puțin de 9 trofee - de trei ori UEFA Champions League (2015-16, 2016-17, 2017-2018), Supercupa Europei (2016, 2017), La Liga (2016-2017), Supercupa Spaniei (2017) și Campionatul Mondial al Cluburilor (2016, 2017).

 

DA DOAMNE SA REVINĂ INAPOI!!!!


snrlSYg.png.9e63713ac2ec2a521f62b1189f7f8363.png❤️     ion10.gif

Share this post


Link to post
Share on other sites
Awards

Imi bag pula in fotbalistii vostri [in absolut toti] (fara suparare)

ps: pe cine il vad ca incearca sa faca 2x post sau vorbeste urat (luand exemplu de la mine) va primi ban pe forum.


Peace ! 😎😉
Nici intr-un caz nu da click pe acest spoiler si nici nu citi ce este scris acolo:

Spoiler

 

igreen semnatura.png

dgs.pngIn memoria lui EL'Dgs ! Sa te odihnesti in pace!

 

Fuck The System.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu revine Zidane înapoi veci pururi. Altfel, de ce ar fi plecat? Gândiți înainte să citați toate sursele anonime. #ForzaValencia


*Steam Level Collector*

76561198319006379.png

GhQPE4T.png

Share this post


Link to post
Share on other sites

3 hours ago, Treka said:

Nu revine Zidane înapoi veci pururi. Altfel, de ce ar fi plecat? Gândiți înainte să citați toate sursele anonime. #ForzaValencia

Valencia:)))))))))

Deja o sa vadem la vară.


snrlSYg.png.9e63713ac2ec2a521f62b1189f7f8363.png❤️     ion10.gif

Share this post


Link to post
Share on other sites
Awards

  OFICIAL  ZIDANE E NOUL ANTRENOR!!!! BINEEEEEEE BAAAAAAA

Luni este ziua decisivă pentru numirea noului antrenor de la Real Madrid. Santiago Solari a fost demis, iar Zinedine Zidane este înlocuitorul sud-americanului. 

UPDATE 19:29: OFICIAL Zinedine Zidane este noul antrenor al lui Real Madrid, după ce Santiago Solari a fost demis. Francezul a semnat un contract valabil până în vara lui 2022. Tehnicianul va începe chiar luni munca pe Bernabeu și va fi prezentat într-o conferință de presă, azi, la ora 21:00 (ora României).

UPDATE 17:30: Santiago Solari va fi demis de la Real Madrid în următoarele ore. Spaniolii de la Marca susțin că antrenorul a fost prezent la baza de pregătire a ”galacticilor”, Valdebebas, luni, și și-a luat adio de la jucători și de la cei din staff. Ibericii anunță și că Zinedine Zidane va fi înlocuitorul argentinianului.

UPDATE 16:30: Deși El Pais, cel mai mare ziar din Spania, a scris azi că Zinedine Zidane a refuzat oferta lui Florentino Perez și "se îndreaptă spre Juventus", jurnaliștii de la Marca au anunțat, în urmă cu câteva momente, că tehnicianul francez va reveni la Real Madrid.

Conform sursei citate, anunțul oficial va fi făcut în următoarele ore, după întâlnirea Consiliului Director. 

"Clubul a decis să-l demită pe Solari în următoarele ore, iar înlocuitorul său va fi antrenorul francez, care a câștigat ultimele 3 ediții UEFA Champions League", scriu cei de la Marca.

"Zidane a fost preferatul lui Florentino Perez. Singura problemă a fost să-l convingă pe francez. E clar că Solari va pleca în următoarele ore. Azi dimineață și-a luat la revedere de la toată lumea la Valdebebas.

Zidane a plecat în urmă cu 9 luni, după ce a câștigat 3 trofee UEFA Champions League la rând, dar se va întoarce, după un sezon dezastruos cu Lopetegui și Solari pe bancă. Azi va fi făcut anunțul oficial, iar Zidane va conduce marți sau miercuri primul antrenament", mai scrie sursa citată.

@Treka =))))))))))) imposibil=))


snrlSYg.png.9e63713ac2ec2a521f62b1189f7f8363.png❤️     ion10.gif

Share this post


Link to post
Share on other sites
Awards

Nellu îți mulțumesc că ai adus la cunoștință noile știri din sport cât eu am fost absent. 


                       reKqc8i.png.461a2417f74ef4140a4ea303f592305c.png                           

                                                   CSS.ELITEROYAL.ORG - GO.ELITEROYAL.ORG - MIX.ELITEROYAL.ORG - ARENA.ELITEROYAL.ORG

                                                                                         Counter-Strike Source - Counter Strike Global Offensive

Share this post


Link to post
Share on other sites
Awards

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.


×
×
  • Create New...